"Some people feel the rain . Others just get wet." - Bob Marley

miercuri, 28 septembrie 2016

Hai să fim fericiți unul fără altul...

             Mă tot gândesc în seara aceasta fericirea cui să o împrumut. Chiar imi doresc să fie a mea de data asta. Nu am scris de atât de mult timp încât nici nu mai știu ce obișnuiam să gândesc despre mine, despre tine, despre noi, despre viață. Nu deschid de obicei această pagină pentru că nu îmi place să dau ochii cu mine. În unele seri este mai bine în altele este mai rău, în seara asta nu mă găsesc pe mine, am purtat atâtea măști încât în seara asta nu îmi găsesc propria față.
            Și când nu mai pot, mai pot puțin. Asta obișnuiam să îmi spun ori de câte ori mă dezamăgeai. Să știi ca te-am iertat, te-am iertat de dinainte să îmi greșești. Nu mă mai urâ atât, te rog frumos. Nu te gândii la mine, la noi, la ce a fost și la ce nu mai este, doar iarta-mă. Nu vreau să mă iubești, nu vreau să mă urăști, nu vreau să mori de dorul meu, îmi doresc doar să mă povestești frumos și în serile în care pur si simplu nu reușești să renunți la mine să îți aduci aminte că noi toți suntem doar lecții pe care trebuie să le învățăm. Nu ți-am lăsat restanță, nu-mi lăsa nici tu.
             Probabil nu are nici un sens în acest moment dar dă-i drumul sufletului meu, lasă să treacă, lasă să cadă uitarea peste noi, lasă să fie liniște. Nu-mi dorii răul pentru că eu îți doresc tot binele. Lasă-mi sufletul în fericire, lasă-mă să trăiesc așa cum știu, nu mai fi atât de ofticat. În viață câștigi și pierzi la fel de mult pe cât poți să oferi, știu că m-am trezit târziu, știu că ti-am rupt inima în două, dar și tu mi-ai făcut același lucru. Noi doi nu mai trebuia sa fim, dar am fost, ne-am ucis unul pe altul. Chiar este momentul să fim fericiți unul fără altul, chiar este momentul să lași toate gândurile alea gri și negre. Crede-mă că te-am iubit, te-am iubit mai mult decât pe mine, dar asta nu-i sănătos, asta îți îmbolnăvește sufletul și mintea. Știu că și tu m-ai iubit cum nu ai iubit pe nimeni în viața asta, știu că am fost prima ta iubire și prima ta dezamăgire. știu că te-am dus în rai și în iad doar privindu-te. Iartă-mă acum, este momentul să lași totul să treacă în uitare. Să fi singur că o mică particică din sufletul meu va fi a ta pentru tot restul vieții mele, dar nu fi egoist, nu mai gândii atât de urât.
Hai să fim fericiti! Hai să fim fericiți unul fără altul!                  

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

                   Am deschis acest fisier cu gandul de a scrie despre tine, dar nici nu stiu ce sa zic. Ma gandesc la atatea lucruri frumoase si apoi imi amintesc de atat de multe lucruri urate. Am gasit ceva. Eu m-am schimbat, si nu de haine sau si de ele. Iti mai aduci aminte cine eram eu acum cativa ani?
Imi aduc aminte ca nu imi pasa de parerea oamenilor, ca nu imi doream sa fac parte din multime, imi aduc aminte ca imi placea atat de tare sa fiu diferita. Iti mai aduci aminte de fata aia cu bretonul in ochi si geaca aia de piele nelipsita?
Zambesc. Ma indragostesc. Ascult. Scriu. Te gasesc.
                  Ma intreb care dintre noi doi s-a schimbat mai mult. Suntem diferiti. Mi-am dorit sa fim la fel si mi-am dorit sa fiu ceva ce iti place tie. Dar tu te-ai indragostit de mine de atunci, nu de mine devenita acum. Ma tot gandesc daca nu cumva ti-am inteles gusturile atat de gresit, cine de cine tine? Tie de cine iti place?
                 Dragoste? Hai sa iti cumpar o halba de bere ca oricum Moetul e cam scump. Stii ca sunt o scumpa si cand nu sunt inconjurata de diamante. Spune-mi tu cui ii sta mai bine cu un pahar de Jack Daniel si cu o tigareta Marlboro, noua sau lor?
                  Te invit sa ma tii strans de mana si sa cucerim lumea lor chiar daca nu suntem ca ei. Pot sa joc atatea roluri si stiu sa fiu in atatea moduri, stim nu? Tu crezi ca ei s-ar prinde ? Uita-te si tu. Cui seman? Ca tu nu semeni.
Nopti ca ale noastre, tu crezi ca au ei? Dar nu uita, uita-ma daca nu am dreptate.    

joi, 19 noiembrie 2015

Mai am un pic de aer in plamani

                  Imi lipsesti. Imi lipsesti in moduri in care nu credeam ca este posibil sa imi lipseasca o persoana. Cu ceva timp in urma m-am hotarat ca tu esti demn de iubirea mea, dar nu am sesizat ca tu fix in acelasi moment ai considerat ca nu merit iubirea ta. Timpul a tot trecut si a trecut, si noi suntem mai departe ca niciodata. Cu ceva vreme in urma spuneam ca as vrea sa te sun dar nu pot apela numarul tau, acum pot sa te sun,, nu ma opreste nimic, dar nu stiu ce sa fac cand descopar din nou si din nou ca la capatul celalalt nu mai este nimic.
                  Ca o mica fraiera ce sunt am construit iubire in jurul tau, mi-am imbracat sufletul cu tine si mi-am culcat dorintele si sperantele in inima ta, nu am fost capabila sa observ ca tu ma tot trimiteai la plimbare. Nu stiu ce sa fac, nu gasesc o solutie dragostei pe care ti-o port si nu gasesc motivul dragostei pe care ai incetat sa mi-o mai porti.
                 Este adevarat ca relatiile cresc si descresc, parcurg drumuri lungi in care te mai ratacesti in intersectii, dar ce sa fac cand noi nu ne mai intalnim? Este adevarat ca am fost extraordinar de incapatanata si ca m-am luptat cu tine si cu dragostea pe care nu vroiam sa o accept, dar toate astea pentru ca fusesem atat de dezamagita de atat de multi oameni. Stiu ca nu e corect acum sa pretind ca am fost mai buna, dar chiar am fost atat de rea? Eu imi raspund cu "nu" din nou si din nou, dar ma gandesc ca tu ai avea o alta parere. Considerand ca tu ai o alta parere, ce facem noi aici, ce ne jucam? Ti-am spus ca nu ma mai joc, ca am renuntat la asta, am crescut si am crezut ca am crescut impreuna si ca dragostea mea este de ajuns.
            Imi tot impun in minte limite pe care tu reusesti sa le depasesti si spun "gata, de data asta este gata" si nu ma tin de cuvant pentru ca asa sunt eu cand am pe cineva inradacinat in sufletul meu. Mor cu el de gat, imi pun dragostea ca o caramida in jurul picioarelor si sar in mare. Imi doresc sa renunt pentru ca nu reusesc sa te gasesc. Oare cat aer mai am in plamani? Cat timp mai pot sa imi tin respiratia sub apa? Ai de gand sa vi sa ma salvezi? O sa te intorci din drum, o sa privesti peste umar si o sa vezi cum ma innec? Nu imi pot da seama daca ai curajul sa intinzi o mana si sa salvezi ce a mai ramas.

Mai am un pic de aer in plamani. Ma sufoc.


vineri, 21 august 2015

Ce pot sa iau cu mine?

          Nu sunt a mea, cat nu sunt nici a ta sau a tuturor. Franturi din mine am impartit in stanga si in dreapta, dar inainte de toate astea mi-am cumparat un pahar de vin. Stau frumos la o masa prafuita si ma privesc pe mine cum alerg nehotarata. Nu imi dau seama ce tot incerc sa salvez, nu imi dau seama de ce nu mi-am facut bagajul si nu inteleg de ce te tot las sa arunci in mine cu toate ale tale. As fii crezut ca sunt rebela si credeam ca nimic nu ma doboara, cate ceva inca simt. Oare cum va fii cand va fii prea tarziu?
            Am cunoscut in tine toti oamenii de care am crezut ca am nevoie in viata asta, dar ma gandesc acum ca eu nu te-am cunoscut pe tine. Mi-ai vandut ceea ce aveam nevoie pana cand ti-ai incurcat stocurile. Am fost eu, asa cum sunt, goala si plina, usoara si grea, acolo si departe, in cel mai sincer mod. Acum vand ceva ce nici nu imi seamana, ceva ce se distruge la fiecare adiere de vant. Nu am fost pregatita pentru ceea ce a urmat, am lipsit la antrenament si am renuntat la strategii, pentru ca pur si simplu am fost eu. Gandesc ca dupa mii de ore trecute peste tine si mine, ar fi trebuit sa ramana o bucata de noi, ceva ce sa stim amandoi ce este. Sa stii ca nu gasesc.
           Mi-am cumparat o bricheta frumoasa si o canistra de benzina, o sa ii dau foc si o sa explodeze. O sa ma urc in tren si o sa plec. Ce pot sa iau cu mine?      

luni, 17 noiembrie 2014

           Uneori imi este tare dor de acel el care obisnuia sa ma iubeasca in fiecare anotimp al meu. Imi este dor sa imi las toate slabiciunile sa treaca din mine in tine si din tine in noi. In unele seri imi vine sa iti formez numarul din reflex si sa iti povestesc cum a trecut o alta zi pe langa mine. Sunt vinovata ca am plecat, ca nu am mai putut ramane, ca m-au daramat toate pacatele, ca nu am mai putut sa te iubesc la fel de mult cum ai putut tu sa ma iubesti. Cu toate astea nu am putut sterge nimic, am pastrat totul in mine, sunt toate la locul lor asa cum le-ai lasat tu, in seara in care te-am obligat sa pleci.
       Sunt convinsa ca am ales corect pentru amandoi, dar asta nu schimba nimic. Nu imi stinge dorul si nu imi aprinde dragostea. Am pierdut din mine cum si tu ai pierdut din tine bucati de suflet. Mi-am pierdut cel mai frumos zambet si mi-am castigat franturi de libertate. Nu gasesc in mine puterea de a te uita, de a intoarce si ultima foaie, de a inchide cartea. Am scris ultimul capitol, l-am citit si recitit, pretind ca nu este perfect, dar cand relatiile s-au incheiat deplin?
      Am sperat sa imi gasesc linistea, sa ma gasesc pe mine. M-am pierdut pe mine din ce in ce mai tare si nu reusesc sa dezlusesc incotro ma indrept si unde vreau sa ajung. Erai gandul meu din fiecare seara si ma imbracam cu tine in fiecare dimineata, nu am vrut sa renunt, dar pur si simplu nu am mai putut sa respir. Ma innecam in propriile mele sentimente si frustrari, ma epuizam pe mine sa inteleg ce se intampla cu noi.

Nu am putut sa ma repar. Imi pare rau.  
 

joi, 23 octombrie 2014

         Am vrut sa fiu a ta, nu ai vrut sa fii al meu, cel mai probabil nepotrivire de caracter. Am probleme. Inspir si expir fum de tigara, stig si aprind vise in cea mai murdara scrumiera de pe masa. Tigarile patate de ruj rosu aprins sunt toate ale mele, fiecare frustrare e stinsa de un zambet satisfacator si multumit. Arogant, mereu impunator, putin irascibil trezesti in mintea mea cele mai perverse ganduri, sunt dominata de dorinte aprinse.
        Sa ma urc in trenul asta plin de regrete? Opreste-te in fiecare statie a sufletului meu si picteaza in culori reci si sumbre doar seri pline de pacate.
        Oare ploaia poate sa ma spele de tine? Ultima data mi-am luat o umbrela, am vrut sa ma feresc, am vrut sa te pastrez in mintea mea. Acolo inca ne intalnim, suntem asezati intr-un pat imens, stam intisi pe spate, ne tinem de mana si privim tavanul. In mintea mea sunt pictate cele mai frumoase constelatii care ne vorbesc doar noua.
        Tremur toata, vibrez doar cand te uiti adanc in ochii mei si in sufletul meu, ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu. Eu nu stiu prea multe, tu mereu stai in umbra nu iti place sa te atinga lumina, nici macar lumina care imi sclipeste in ochi. Ma obisnuisem sa purtam conversatii fara sens in fiecare seara, obisnuiam sa ma invelesc cu vorbele si cuvintele tale, imi tineau de cald, ma linisteau, ma faceau sa imi fie bine.
       Undeva intre candva si acum am pierdut randul gandurilor tale, m-am ratacit de tine, am racit si am stranutat amar de regrete. Ceaiul ala cald pe care am crezut ca o sa mi-l aduci, l-ai uitat pe aragaz si s-a racit. Nici nu stiu cum am ajuns aici si cum toate lucrurile alea bune care ne aduceau mereu impreuna au disparut. Cum eu m-am stins din privirea ta, se pare ca nu suntem actori in "Tanar si nelinistit". Nici o primava nu a reusit sa treaca peste noi, era cald, soarele ardea patimas si dintr-una in alta am ajuns sa tremur de frig.
      Sa ploua, sa ma spal de tine.
      Sunt bine. Sunt bine, da! Asta e tot ce trebuie sa stii tu.        

miercuri, 15 octombrie 2014

          Nu stiu de unde sa incep, nu mi-am mai asternut gandurile de atat de multa vreme incat in seara asta sunt coplesita si nu reusesc sa le asez in ordine. Sunt din nou aici, in acelasi punct in care ma tot regasesc, am in suflet bucati din inimi frante. Nu imi amintesc cand am plecat pe drumul asta si nu inteleg nici cum am reusit sa ajung sa ma consum ca o tigara pana la filtru. Mi-am dorit libertatea de a alege dar nu m-am gandit niciodata ca eu nu voi fi aleasa.
        Il cunosti pe baiatul acela care te provoca sa vrei mai mult de la tine, care parea sa te cunoasca inainte sa ii spui ceva? Il cunosc pe baiatul ala cu ochii patrunzatori care atunci cand iti zambeste ai impresia ca toata lumea din jurul tau se termina si incepe doar cu voi doi. Nu m-am gandit niciodata ca eu nu as putea sa fiu lumea lui si nu m-am gandit nici o clipa ca el ar putea fi lumea mea. Ma gasesc pierduta intre lumi care nu exista decat in mintea mea si in paharul de vin rose de pe masa. Nu pot sa fac nimic, sunt blocata intr-un pachet de tigarete Marlboro, aprind si sting frustrari intr-o scrumiera care da pe afara de la atatea regrete, visuri si atingeri stinghere, absolut lipsite de sens. Vad in mine omul care nu imi doream sa fiu, vad atat de multe clipe pierdute in vorbe fara sens pentru atingeri dure si reci ca o bucata de calota glaciara.
         Am pierdut sirul zilelor in care nu simteam, pur si simplu nu simteam. Pot sa ard in mine atatea sentimente, teacuri de bani marunti, de parca as fi la lautari. Imi aud numele in microfon, ma ridic impasibila de la masa, si strig fara nici un regret fara numar pentru toate din mine si din tine. Nu as fi vrut sa te intelnesti cu toate slabiciunile mele si nici sa ma citesti ca o carte deschisa, dar sufletul meu colorat si exaltant nu reuseste sa se ascunda intre pagini. Sunt aici, asezata pe un cearceaf alb curat si apretat, murdara de toate slabiciunile si dorintele patate de cerneala.
            Sunt goala in fata ta, probabil imi musc buza de jos....