Intr-una din zilele astea ma vei gasi cu sufletul pe tava si cu un cutit in el.
Sunt pur si simplu prea usoara , prea volatila , prea naiva, prea cu gandul agatat intre gradini de lalele. Nu stiu de ce m-am nascut atat de vulnerabila , nu stiu de ce nu-mi regasesc rautatea , nici nu stiu de ce am atat de multe lucruri de trait. As vrea sa poti privi lumea prin ochii mei , chiar daca nu-i poti tine deschisi din cauza razelor de soare.
Ma aflu intr-o scoala care ma invata in fiecare zii cum sa nu fiu buna , o scoala in care primesc note proaste ori de cate ori ceva mi se pare frumos, o scoala de la care am chiulit cat de mult am putut si acum ori de cate ori ajung intamplator la ore sunt plesnita peste fata cu putere si tot ce-mi doresc este sa ma ascund in propriul meu univers. Nu vreau sa deschid ochii si sa vad toata rautatea din jurul meu , noi oamenii suntem tare urati in inimile noastre , dureros de urati , nu vreau sa particip la aceasta parada a monstrilor. Dar oricat de mult as incerca sa evit asta sunt trasa in acelas vartej de rautati ca multi altii , si mi-as dorii tare mult sa fiu salvata.
Pur si simplu invata-ma sa raman asa cum sunt si ajuta-ma sa trisez la teste, nu vreau sa-mi las inima in mainile voastre , pentru ca stiu ca atunci cand ma voi trezi nu voi mai putea privii prin ochii mei , caci dragostea si ura nu se vor mai impletii, vor fii demult pierdute.
Probabil nici amintirile nu vor aduce o umbra de nostalgie asupra chipului meu. Am invatat sa ma descurc chiar si cu trecutul meu , ori de cate ori imi invadeaza prezentul inchid usa si ramane de partea cealta , oricat de bun sau rau ar fii nu pot renunta la el .
Umanitatea este mai importanta decat orice alceva, dar noi oamenii o ucidem in fiecare zi putin cate putin.
Noi, suntem proprii nostri ucigasi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu