Fericire de imprumut

   Si eram la inceput eu si ghiozdanul meu , eu si berea mea , eram eu si zambetul ala copilaresc cu sclipiri de inocenta. La inceput era doar o joaca , nu stiam ca voi juca un joc necunoscut mie. Nu m-am hotarat inca daca am castigat sau am pierdut. Si m-am hotarat sa urc in autobuz , un autobuz dragut dar putin sufocant , fiind neobisnuita cu el , m-am hotarat sa cobor la umatoarea statie , dar parca as fi vrut sa mai merg , imi placea autobuzul ala avea o inima calduroasa care imi dadea incredere. Am incercar sa-l prind din urma , dar nu a fost nevoie ma gasit el . Si am continuat sa mergem ceva timp impreuna , incepusem sa-l iubesc , era siguranta de care aveam nevoie . Dar inima lui trebuia alimentata si nu m-am descurcat foarte bine la asta asa ca s-a terminat si a trebuit sa cobor. Nu eram obisnuita sa merg singura si mia fost greu sa ma ridic si sa invat din nou sa merg singura. Mi-am spus ca nu am nevoie de nimic , sunt mai presus de el. Dar, m-am razgandit destul de repede si am incercat sa-l prind din urma  si alergam si alergam si exact cand mai aveam un pas pana urcam imi inchidea usile in fata. Alergasem atat de tare incat aveam rani in talba si in genunchi de la cazaturi. Putin obosita si trista m-am oprit intr-o statie cu ochii inlacrimati priveam cum fiecare avea autobuzul lui si o inima ce genera caldura. Privindu-ma si dandu-si seama de disperarea mea s-a gandit sa profite , ma strans in brate cand aveam ochii inlacrimati si mi-a zis ca inca ma iubeste, fiind inca foarte prostuta l-am crezut. Pt putin timp mi se implinisera toate dorintele si totul era perfect , calatoream impreuna . Dorindu-mi  sa nu stric armonia din visul meu  , am renuntat la lucruri importante , fara sa gandesc. Am fost naiva si am fost izbita de frigul de afara pt ca mi-am dat seama ca trebuie sa parasesc autobuzul si inima lui pt ca eram mintita. Am fost frustrata, de greselile pe care mi le permisesem si cautam un vinovat, mi-am acuzat inima si i-am spus sa ma paraseasca . Ea fiind cinstita a plecat, ramasesem singura si fara ea si fara el . Nestiind ce sa fac , am devenit razbunatoare si am incercat sa ranesc orice inima imi iesea in cale. O vreme a mers asa, dar pana la urma mi-am dat seama ca nu este in regula si restul nu au nici o vina . L-am cautat sa-i cer o explicatie dar in loc de asta am primit o propunere indecenda , nestiind ce sa fac am fugit, si am continuat din nou sa fug de data asta am fugit prin inima lui cautant ceva ce el pierduse in drumul nostru, ceva ce nu am gasit nici pana in ziua de astazi. Dupa o vreme am obosit si m-am oprit intr-o statie oarecare si mi-am aprins o tigara , atunci m-am horata sa urc in alt autobuz , si altul si altul si tot asa. Uneori , il cautam pe cel pe care il iubisem , alteori alergam dupa el totul alternand cu noi autobuze . Trecand prin modificari, profocari , maturizare poate am renuntat sa-l mai caut , foarte rar fac cativa pasi si atunci imi aduc aminte cat de mult a durut si renunt. De ceva vreme ma plimb singura... si nu cred ca-mi pare rau.