Si fiecare pas al meu este intarziat de nesiguranta , in fiecare gand ratacesc teama. Teama de a pierde lucruri importante , team de a fi dezamagita , teama de sfarsit si in acelas timp de inceput, teama de a nu ma pierde pe mine, teama de a gresi. Dar cea mai mare teama , teama de a nu fii eu. Un eu in fiecare secunda a vietii si eu in fiecare clipa a deciziei, caci eu in fiecare decizie am milioane de clipe de nehotarare. De multe ori am impresia ca imi pierd identitatea , nu stiu cine sunt , nu stiu nici macar cine am fost sau ce voi fii . A fii nu-i greu , dar a fii ceva este important, iar fiecare decizie a mea ma face cineva. Si totusi cine sunt eu? Nu stiu, sau poate stiu dar nu pot accepta . Nu-mi pot accepta defectele cum nu pot nici sa-mi deslusesc calitatile. Sunt dezorientata , speriata de un viitor incert. Mi-am limitat mereu toate trairile la sentimente , dar dincolo de toate astea mai sunt multe lucruri , enorm de multe, si ele in cele mai multe cazuri ma coplesesc. Nu-mi plac problemele , nu sunt buna la matematica , nu stiu decat sa le ignor sau sa dau cu capul in ele cat pot de tare . Nu am rabdare sa fiu rationala , ma panichez si i-au decizii pripite. Recunosc , de multe ori am nevoie de ajutor, dar nu stiu sa-l cer, sau daca-l primesc nu stiu sa-l valorific. Sunt mereu intr-o zona neutra si oricum o dau parca nu este bine. Nu stiu de ce am impresia ca toate lucrurile rele mi se pot intampla mie si in acelas timp toate rugamintile mele aspira la fericire. Fericire pe care nici nu stiu sa o definesc , caci nu stiu ce ma face fericita, in esenta lucruri marunte, care nu pot spune ca-mi lipsesc pentru ca acum chiar imi este bine , nu ma pot plange . Dar mereu si mereu ma astept la un uragan de lucruri rele si am impresia ca totul se va intampla in clipa urmatoare , iar asta imi strica gustul fericirii.
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Sometimes, you have to forget what you want to remember what you deserve.
Si fiecare pas al meu este intarziat de nesiguranta , in fiecare gand ratacesc teama. Teama de a pierde lucruri importante , team de a fi dezamagita , teama de sfarsit si in acelas timp de inceput, teama de a nu ma pierde pe mine, teama de a gresi. Dar cea mai mare teama , teama de a nu fii eu. Un eu in fiecare secunda a vietii si eu in fiecare clipa a deciziei, caci eu in fiecare decizie am milioane de clipe de nehotarare. De multe ori am impresia ca imi pierd identitatea , nu stiu cine sunt , nu stiu nici macar cine am fost sau ce voi fii . A fii nu-i greu , dar a fii ceva este important, iar fiecare decizie a mea ma face cineva. Si totusi cine sunt eu? Nu stiu, sau poate stiu dar nu pot accepta . Nu-mi pot accepta defectele cum nu pot nici sa-mi deslusesc calitatile. Sunt dezorientata , speriata de un viitor incert. Mi-am limitat mereu toate trairile la sentimente , dar dincolo de toate astea mai sunt multe lucruri , enorm de multe, si ele in cele mai multe cazuri ma coplesesc. Nu-mi plac problemele , nu sunt buna la matematica , nu stiu decat sa le ignor sau sa dau cu capul in ele cat pot de tare . Nu am rabdare sa fiu rationala , ma panichez si i-au decizii pripite. Recunosc , de multe ori am nevoie de ajutor, dar nu stiu sa-l cer, sau daca-l primesc nu stiu sa-l valorific. Sunt mereu intr-o zona neutra si oricum o dau parca nu este bine. Nu stiu de ce am impresia ca toate lucrurile rele mi se pot intampla mie si in acelas timp toate rugamintile mele aspira la fericire. Fericire pe care nici nu stiu sa o definesc , caci nu stiu ce ma face fericita, in esenta lucruri marunte, care nu pot spune ca-mi lipsesc pentru ca acum chiar imi este bine , nu ma pot plange . Dar mereu si mereu ma astept la un uragan de lucruri rele si am impresia ca totul se va intampla in clipa urmatoare , iar asta imi strica gustul fericirii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu