Imi e atat de dor le lucrurile simple care reuseau sa ma faca fercita. imi e dor de persoana simpla pe care o cunoscusem. Imi e dor de ochii lui calzi si zambetul sau sincer. de el care locuia in acelas univers cu mine. de el care stia sa ma imbratiseze de cate ori aveam nevoie. de el care ma lua de mana si imi spunea haide putem alerga astazi mai mult ca ieri. de el cu care obisnuiam sa fac castele de nisip . de el pe care puteam sa-l sarut de milioane de ori fara sa-l plictisesc. de el care stia tot ce vreau fara sa-i spun. Inca am nevoie de acel el care stia sa ma faca sa zambesc in fiecare dimineata. ... dar el a plecat, si nu s-a intors poate a gasit o alta ea cu care poate este fericit, sau poate el s-a schimbat si a renuntat sa fie acel el, sau poate eu m-am schimbat si nu am inteles. Sunt atat de multe incertitudini incat ma gandesc uneori de ce ma gandesc atat de mult la lucruri fara sens.
Astazi imi era frig, si imi doream sa apari asa de undeva si sa ma iei in brate si sa-mi spui ca ti-am lipsit, dar asta nu ar fi posibil pt ca acel El nu a existat niciodata. Si fiecare fulg de nea care a cazut s-a topit poate inca inima mea e calda poate inca te asteapta si inca bate frenetic cand aude de tine . dar tu esti mult prea departe sa-mi mai auzi strigatul sau sa-mi mai simti bataile inimii.
Sunt ochii lui atat de reci, sunt ochi lui superbi in care vad ninsoarea dar focul cald din semineu ... cu el cum ramane? Sunt sute de saruturi, sunt atat de multe vorbe goale spuse doar pt a masca adevarul . Sunt eu o mincinoasa care fuge de adevar? da sunt . Nu vreau sa inteleg ca El nu exista. Ma incapatanez sa cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu