...au trecut 16 ani si nu ma simpt in nici un fel . Nu ma simpt mai vesela , mai trista, mai indragostita , mai matura, mai intr-un fel. Simpt o liniste ciudata si un razboi iminent in mine. Ma lupt sa ajung mai sus sau astept ca totul sa cada din cer. Imi propun in fiecare zi ca maine va fi altfel dar nu este . Nu stiu ce astept , nu stiu ce vreau. Sunt atat de nehotarata incat ma sperii uneori si pe mine. E presentimentul ala care iti spune ca nu e bine ce faci dar continui esti prea ocupat cu tine insuti ca sa te mai uiti si in alta parte. Faptul ca nu stiu ce vreau ma sacaie , ma enerveaza , ma scoate din mintii. Mereu am vrut sa fiu diferira dar nu pricep chiar sunt ? ... sau asta e scopul. E cam greu sa-mi dau seama daca imi pasa , daca vreau ...
Sunt aceias fata aiurita de alta data plina peste cap de vise cu idealuri mult prea mari. Care crede ca o floare poate face primavara. Care adora gustul berii si mirosul de tutun . Care s-ar muta pe plaja daca ar putea. Ar vrea ca dragostea sa fie de mancare si toata lumea sa mearga in pasi de dans. Sunt atatea lucruri marunte care ma fac fericita . Uneori sunt prea impulsiva, sunt dezamagita atunci cand lucrurile nu ies cum vreau eu . Sper mereu sa gasesc perfectiunea si mult prea obsedata de frumusetea relativa. Sunt fata care nu si-ar da castile jos din urechi si care ar citii milioane de carti. Sunt o persoana subiectiva, relativa , imprastiata si mereu in incercarea de a fi rebela.
Orice s-ar intampla sunt sigura ca voi ramane mereu cu capul in nori si sper sa pot zambi atat de usor mereu oricat de greu ar fi . Am 16 ani ... dar sunt acela copil cu bomboane in buzunare si care moare dupa vata de zahar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu