Fericire de imprumut

Astazi este toamna , o simt adanc pana in maduva oaselor, e trista , e uda, este ce nu-mi doream. Nu-mi place toamna, nu-mi place ploaia si nu-mi plac diminetile de toamna care ma fac sa-mi inghit propriile sperante. Imi este greu sa fiu eu , imi este si mai greu sa fiu altfel decat un eu. Nu stiu exact de ce in general sunt urmarita de ghinion si nu stiu exact de ce-l las mereu sa ma gaseasca si sa ma prinda. Nu stiu de ce la mine lucrurile nu merg bine, singure, nu stiu de ce ma impotmolesc mereu si mereu in aceleasi probleme si nu le gasesc o rezolvare. Aud sunetul ploii, suna a plans, suna a durere, suna al naibii de chinuitor. Nici nu stiu de unde atatea lacrimi intr-un om atat de mic. Nu pot sa-mi explic de ce ma intristez atat de repede si de ce am lacrimi in ochi ori de cate ori lucrurile nu sunt asa cum mi-am imaginat. Filmele mele niciodata nu se potrivesc cu realitatea si ma intreb oare de ce ? Ce este atat de gresit la mn ? sau poate ce este gresit la oamenii din jurul meu? Dar care ar fi probabilitatea ca toti ceilalti sa fie gresiti si nu eu ? Nu-mi place ce simt , puteti va rog sa opriti ploaia si sa-mi aprindeti soarele, promit ca voi avea grija de el si nu-l voi strica. Si mai promit ca voi invata sa fiu fericita...