Sa-mi tii minte numele.

Ti-as scrie sa-ti spun ca tie ti-as fi dat si pamantul de pe cer , dar evident tu nu ai fi apreciat asta si cred ca ar fi mai bine sa-ti intorc spatele si sa nu privesc in urma , pentru ca cine stie poate nu sunt atenta si ma impiedic...

Serios, asta e tot ce poti ? Ma asteptam la mai mult din partea ta si nu nu mai , dar m-am obisnuit. M-am obisnuit cu asta chiar din partea tuturor . Am asteptari prea mari de la persoane care nu pot oferi atat. Data viitoare promit ca voi astepta sa mi se ofere si apoi sa dau inapoi , pentru ca vad ca lucrurile invers nu-si mai au locul. Cred ca stiu si care este problema , ce vad eu in oameni , nici macar ei insisi nu vad , din perspectiva mea oamenii sunt al naibi de buni, prea buni ca sa fie adevarat . Probabil intr-o zi si tu o sa-ti aduci aminte de mine si o sa zambesti la dorul pe care il simti , petru ca si eu ca toti ceilalti pot sa plec. Nu-i neaparata nevoie sa fiu mereu acolo, cand tu nu esti mai niciodata acolo, adica vi si pleci, vi si pleci , de parca alceva mai bun nu ai de facut. Sa-mi para rau pentru tot binele ? Sa-mi para bine pentru tot raul? Tie cum iti e? Neconditionat ma simt nici cum... Putin intr-un fel , putin in nici un fel , putin nimic , putin din tot de dragul unei stari pe care nu o pot descrie. Caci si eu sunt la fel probabil , dar atat de probabil incat e cert? O sa-ti aduci aminte numele meu asa cum mi l-am adus eu aminte pe alta tau , dar o sa ti-l aduci aminte exact atunci cand eu o sa-l uit. Pentru ca de altfel asa stau lucrurile, o sincronizare al naibii de proasta in care fugim intr-un cerc, unul chiar micut , fara sa nimeresc usa aia care sa ma duca spre alt ciclu . E trist cum spatiul si timpul se comprima intr-unul singur neconditionat si cu toate astea ma raportez deseori la timp : trecut , viitor si prezent . Cand defapt sunt intr-un prezent continuu in care nu exista trecut sa viitor . sa-ti iei bagajele si sa pleci , te rog frumos . Nu-mi mai rezuma timpul la trecut si viitor cand nu faci parte din niciunul.